Camerele de luat vederi si protectia datelor/ hotărârea Curții de Justiție

În cauza C-212/13 din data de 11.12.2014, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că:
“Articolul 3 alineatul (2) a doua liniuță din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că operarea unui sistem de supraveghere video care determină o înregistrare video a unor persoane stocată pe un echipament de înregistrare în mod continuu, cum ar fi un hard disk, instalat de o persoană fizică în locuința sa de familie în vederea protejării proprietății, a sănătății și a vieții proprietarilor locuinței, acest sistem supraveghind de asemenea un spațiu public, nu constituie o prelucrare a datelor cu caracter personal efectuată în cursul unei activități exclusiv personale sau domestice în sensul acestei dispoziții.”
În comunicat de presă nr. 175/14 se aduc câteva explicații (extras):
„În hotărârea pronunțată astăzi, Curtea amintește, în primul rând, că noțiunea „date cu caracter personal”, în sensul directivei, include orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă. O persoană identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identității sale fizice. În consecință, imaginea unei persoane înregistrată de o cameră video constituie o dată cu caracter personal, întrucât permite identificarea persoanei vizate.
De asemenea, supravegherea video care cuprinde înregistrarea și stocarea unor date cu caracter personal intră în domeniul de aplicare al directivei, întrucât constituie o prelucrare automată a acestor date.
În al doilea rând, Curtea constată că excluderea prevăzută de directivă în legătură cu prelucrarea datelor efectuată de o persoană fizică în cursul unor activități exclusiv personale sau domestice trebuie interpretată în mod strict. Astfel, o supraveghere video care se extinde la spațiul public și care, în consecință, este îndreptată în afara sferei private a persoanei care efectuează prelucrarea datelor, aceasta nu poate fi considerată drept o activitate exclusiv „personală sau domestică”.
În același timp, în aplicarea directivei, instanța națională trebuie să țină seama că dispozițiile acesteia  permit să se evalueze interesul legitim al operatorului de a-și proteja proprietatea, sănătatea și viața, precum și pe cele ale familiei sale.
Mai concret, în primul rând, prelucrarea datelor cu caracter personal poate fi efectuată fără acordul persoanei vizate, în special când această prelucrare este necesară pentru realizarea interesului legitim al operatorului. În al doilea rând, informarea unei persoane cu privire la prelucrarea datelor sale nu este necesară, în cazul în care această informare se dovedește a fi imposibilă sau implică eforturi disproporționate. În al treilea rând, statele membre pot restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute de directivă, dacă o astfel de restricție este necesară pentru a salvgarda prevenirea, investigarea, detectarea și urmărirea infracțiunilor penale sau protecția drepturilor și libertăților altor persoane.”
Link-uri utile:
Hotărârea Curții de Justiție în cauza C-212/13
Comunicat de Presă nr. 175/14